Sinistraţii din blocul afectat de explozia din septembrie, sprijiniţi de Guvern şi de Instituţia Prefectului

Cei 12 proprietari ai apartamentelor din imobilul afectat de explozia din 15 septembrie care a avut loc în strada Primăverii din municipiul Botoşani au primit la începutul lunii decembrie ajutoarele de urgenţă aprobate prin Hotărâre de Guvern, în urma demersurilor iniţiate de Instituţia Prefectului- Judeţul Botoşani şi Agenţia Judeţeană de Prestaţii şi Inspecţie Socială. Proprietarii celor 12 apartamente au primit ajutoare în valoare de 6.000 de lei- şase dintre ei-, respectiv de 5.000 de lei- ceilalţi şase, suma totală fiind de 66.000 de lei.
Prefectul Dan Şlincu s-a interesat de stadiul lucrărilor de reabilitare a blocului şi şi-a exprimat disponibilitatea de a-i sprijini în demersurile lor de a obţine avizele pentru alimentarea cu gaz a apartamentelor, astfel încât să se întoarcă acasă. Proprietarii i-au povestit prefectului că s-au cazat la rude dar că deja simt că deranjează şi că ar prefera să se întoarcă în apartamente, în condiţiile în care unele dintre ele pot fi locuite, stricăciunile nefiind foarte mari.

Cu câteva zile înainte de Crăciun, proprietarii din blocul afectat de explozia din 15 septembrie au semnalat prefectului Dan Şlincu problemele cu care se confruntau în privinţa reluării alimentării cu gaz a imobilului.
Ca atare, prefectul a invitat în această dimineaţă la discuţii pe reprezentanţii Delgaz Grid şi pe cei ai proiectantului, societatea Sigma, precum şi pe câţiva dintre proprietarii de apartamente şi preşedintele Asociaţiei de Proprietari, Constantin Costic.
Tema discuţiei a fost posibilitatea alimentării cu gaz a imobilului, aflat în prezent în lucrări de reabilitare, astfel încât pereţii interiori să se poată usca înainte de Crăciun iar oamenii să se poată muta în case.
Executantul lucrărilor de reabilitare a reţelei de gaz propusese ca toate apartamentele să fie alimentate o dată, şi anume de vineri, 22 decembrie, însă reprezentanţii Delgaz Grid au solicitat devansarea acestei date pentru a avea posibilitatea efectuării probelor.
Proprietarii au cerut urgentarea documentaţiilor şi a lucrărilor, fiind dispuşi să accepte alimentarea pe rând a apartamentelor, funcţie de cât de repede sunt gata branşamentele.
În urma discuţiilor, s-a ajuns la soluţia alimentării cu gaz a imobilului pe coloană începând de miercuri, urmând ca ulterior să fie alimentate şi apartamentele pe rând.
„Am cerut reprezentanţilor Delgaz şi ai executantului să înţeleagă situaţia oamenilor care nu mai pot întârzia întoarcerea în case şi, în condiţiile legii şi pe principiul siguranţei- atât de importantă în condiţiile în care oamenii au avut de suferit atât de mult, să dea drumul la alimentarea cu gaz”, a spus prefectul Dan Şlincu.