Ziua Paşaportului, marcată şi la Botoşani

Odată cu împlinirea a 106 ani de la promulgarea primei legi româneşti ce reglementează regimul paşapoartelor, funcţionarii cu regim special ai Serviciului Public Comunitar pentru Eliberarea şi Evidenţa Paşapoartelor Simple au sărbătorit “Ziua Paşaportului”. În prezenţa prefectului Dan Şlincu şi a directorului Cancelariei Prefectului, Alexandra Huţu, funcţionarii au primit felicitări şi mulţumiri din partea împuternicitului la conducerea Serviciului, subcomisarul Valerian Alin Popovici dar şi a fostului şef al Serviciului, col. (rz) Viorel Gaidur.
“Stimaţi colegi, eu ştiu cât este de dificil să lucraţi cu oameni grăbiţi, stresaţi şi obosiţi, să faceţi faţă pretenţiilor unora dintre cetăţeni. Cunosc în mare măsură activitatea pe care o desfăşuraţi şi problemele cu care vă confruntaţi. De aceea vă asigur că fac tot ce ţine de mine să vă sprijin, să vă ajut în rezolvarea lor. Pentru efortul pe care îl depuneţi, pentru implicarea de care daţi dovadă, eu vă mulţumesc şi vă felicit. La mulţi ani şi mult success”, a spus Dan Şlincu.
Scms. Valerian Alin Popovici a marcat cronologic istoricul paşaportului şi a reamintit modificările legislative ce urmează să faciliteze cetăţenilor obţinerea documentelor de călătorie.
“Pe viitor ne dorim să oferim cetăţeanului servicii integrate, din punct de vedere electronic, prin utilizarea sistemului de programare online şi prin sistemul de livrare la domiciliu, astfel încât şi cetăţenii care se află în străinătate să poate beneficia de documentele de călătorie într-un timp cât mai scurt. Cum în anul 2017 am avut foarte multe solicitări de eliberare a paşapoartelor, atât pentru adulţi cât şi pentru copii, ne pregătim şi în acest an pentru un aflux la fel de mare, astfel că în perioada următoare, premergătoare sărbătorii de Paşti, vom prelungi programul de lucru astfel încât să putem reduce timpii de la prezentarea cetăţeanului până la obţinerea documentului de călătorie. Pentru perioada de vară, ne dorim un program flexibil, prelungit. Dacă nu se va întâmpla aşa, tot noi vom avea de suferit. Vom lucra pe trei staţii- şi chiar vreau să mulţumesc colegilor din Direcţie pentru că ne-au furnizat o a treia staţie de preluare imagini, vom utiliza programarea online, eventual vom introduce un al doilea ghişeu pentru programarea online astfel încât să scurtăm timpii de aşteptare”, a declarat Valerian Alin Popovici.
Prefectul Dan Şlincu a acordat diplome de recunoştinţă foştilor şefi ai Serviciului de Paşapoarte precum şi unor funcţionari care s-au pensionat în ultimii ani, iar şeful Serviciului i-a acordat o diplomă de excelenţă unui angajat ce urmează să se pensioneze în următoarea perioadă.