Comunicat de presă

 🔴Până astăzi, 15 iunie, potrivit datelor centralizate de către Direcția de Sănătate Publică, pe teritoriul județului Botoșani:

  • la ora actuală, în carantină instituționalizată sunt 26 de persoane pentru care se efectuează verificări pentru a depista dacă au contactat virusul COVID – 19.
  • la ora actuală, numărul botoșănenilor aflați în izolare la domiciliu este 2769.

🔴Potrivit informațiilor furnizate de către Direcția de Sănătate Publică, la nivelul județului Botoșani, 899 de persoane au fost testate pozitiv cu Covid-19, iar 674 au fost declarate vindecate. (Decesele au fost transmise în cadrul informarii GCS- 63).

🔴 Forțele de ordine au continuat desfășurarea de activități în sistem integrat în vederea asigurării respectării normelor legale aflate în vigoare pe perioada stării de alertă. Astfel, polițiștii botoșăneni au verificat peste 2824 de persoane și 77 de societăți comerciale cu privire la respectarea măsurilor și interdicțiilor impuse în această perioadă. În urma neregulilor constatate s-au aplicat 19 sancţiuni contravenţionale în valoare totală de peste 30.000 de lei.

Au fost organizate 2 acțiuni punctuale pentru asigurarea unui climat de ordine și siguranță publică și pentru prevenirea oricăror fapte de natură a tulbura ordinea publică, precum și a răspândirii Covid 19. Cu ocazia acțiunilor au fost legitimate 75 de persoane, controlate 33 de autoturisme și aplicate10 de sancțiuni contravenționale în valoare de peste 18.000 de lei.

La data de 11.06.2020, polițiștii din cadrul unei secții de Poliție municipale, au depistat un bărbat de 44 de ani dintr-o comună din județul Botoșani, care nu respecta măsura izolării la domiciliu.  Acesta a fost identificat pe raza localității sale și a fost sancționat cu amendă în cuantum de 2.000 de lei, iar ca măsură complementară s-a dispus carantinarea acestuia pentru următoarele 14 zile.            

La data de 14.06.2020, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Botoșani au fost sesizați prin apel 112, cu privire la faptul că o femeie de 39 de ani, din municipiul Botoșani, nu respectă izolarea la domiciliu. În urma verificărilor efectuate s-a stabilit faptul că cele sesizate se confirmă, iar femeia de 39 de ani a fost identificată pe strada Mihail Kogălniceanu.  Față de aceasta s-a luat măsura sancționării contravenționale cu avertisment, iar ca măsură complementară s-a dispus carantinarea acesteia pentru următoarele 14 zile.

La data de 14.06.2020, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Darabani, cu ocazia efectuării activității de verificare la domiciliu a persoanelor aflate în izolare, au stabilit faptul că un bărbat de de 42 de ani, din orașul Darabani, nu respectă această  măsură.  Acesta a fost depistat la o distanță de aproximativ un kilometru de locuința sa, ocazie cu care a fost sancționat cu amendă în cuantum de 2.000 de lei, iar ca măsură complementară s-a dispus carantinarea pentru următoarele 14 zile.

🔴 Pe plan județean, în vederea gestionării cât mai eficiente a situațiilor de urgență, la nivelul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Botoșani a fost alocată o linie telefonică a Centrului Județean de Coordonare și Conducere a Intervenției, respectiv 0745.619.074, fiind angrenate echipaje pentru preluarea, direcționarea și soluționarea tuturor situațiilor sesizate.

🔴 Reamintim faptul că toate autoritățile statului (instituția prefectului, polițiști, jandarmi, polițiști locali, polițiști de frontieră, pompieri, instituțiile sanitare) sunt în continuă alertă pentru a preveni răspândirea COVID-19.  Precizăm că, începând cu data de 15.05.2020,  prin Hotărârea nr. 24/14.05.2020, a fost instituită, pe teritoriul României, STAREA DE ALERTĂ, pentru o perioadă de 30 de zile.

🔴Alte decizii, precum și alte date de interes, vor fi aduse la cunoștința publicului în cel mai scurt timp.

Centrul Județean de Comunicare Botoșani