Comunicat de presă

🔴Până astăzi, 12 iunie, potrivit datelor centralizate de către Direcția de Sănătate Publică, pe teritoriul județului Botoșani:

– la ora actuală, în carantină instituționalizată sunt 23 de persoane pentru care se efectuează verificări pentru a depista dacă au contactat virusul COVID – 19.
– la ora actuală, numărul botoșănenilor aflați în izolare la domiciliu este 3037.

🔴Potrivit informațiilor furnizate de către Direcția de Sănătate Publică, la nivelul județului Botoșani, 871 de persoane au fost testate pozitiv cu Covid-19, iar 653 au fost declarate vindecate. (Decesele au fost transmise în cadrul informarii GCS- 56).
🔴 Forțele de ordine au continuat desfășurarea de activități în sistem integrat în vederea asigurării respectării normelor legale aflate în vigoare pe perioada stării de alertă. Astfel, polițiștii botoșăneni au verificat peste 2782 de persoane și 21 de societăți comerciale cu privire la respectarea măsurilor și interdicțiilor impuse în această perioadă. În urma neregulilor constatate s-au aplicat 7 sancţiuni contravenţionale în valoare totală de peste 8.000 de lei.


La data de 11.06.2020, polițiștii din cadrul unui Post de poliție comunal, aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu, au constatat că un tânăr de 27 de ani din aceeași localitate, nu se afla la domicliu, deși trebuia să stea în autoizolare din data de 31.05.2020. În urma verificărilor efectuate, tânărul a fost depistat, în aceeași zi, de către o patrulă de ordine și siguranță publică, în timp ce se deplasa pe Bulevardul Mihai Eminescu din municipiul Botoșani. Acesta a fost sancționat cu amendă în cuantum de 2.000 de lei, iar ca măsură complementară s-a dispus carantinarea pentru următoarele 14 zile.


La data de 11.06.2020, polițiștii din cadrul unei secții de Poliție comunală, au depistat un tânăr de 32 de ani, dintr-o comună din județul Botoșani, care nu respecta măsura izolării la domiciliu. Acesta a fost sancționat cu amendă în cuantum de 2.000 de lei, iar ca măsură complementară a fost dispusă carantinarea pentru următoarele 14 zile.

La data de 11.06.2020, polițiștii din cadrul unei Secții de Poliție orășenească, în timp ce verificau respectarea măsurii de izolare la domiciliu, au constatat faptul că un bărbat de 49 de ani, dintr-o comună din județ, care s-a întors din străinătate la data de 09.06.2020, nu se află la domiciliul său. Bărbatul a fost identificat pe raza comunei, iar față de acesta s-a luat măsura sancționării contravenționale cu amendă în cuantum de 2.000 de lei, iar ca măsură complementară s-a dispus carantinarea acestuia pentru următoarele 14 zile.

🔴 Pe plan județean, în vederea gestionării cât mai eficiente a situațiilor de urgență, la nivelul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Botoșani a fost alocată o linie telefonică a Centrului Județean de Coordonare și Conducere a Intervenției, respectiv 0745.619.074, fiind angrenate echipaje pentru preluarea, direcționarea și soluționarea tuturor situațiilor sesizate.

🔴 Reamintim faptul că toate autoritățile statului (instituția prefectului, polițiști, jandarmi, polițiști locali, polițiști de frontieră, pompieri, instituțiile sanitare) sunt în continuă alertă pentru a preveni răspândirea COVID-19. Precizăm că, începând cu data de 15.05.2020, prin Hotărârea nr. 24/14.05.2020, a fost instituită, pe teritoriul României, STAREA DE ALERTĂ, pentru o perioadă de 30 de zile.

🔴Alte decizii, precum și alte date de interes, vor fi aduse la cunoștința publicului în cel mai scurt timp.

Centrul Județean de Comunicare Botoșani