Mihai Eminescu

Mihai Eminescu (1850 – 1889)

Era al șaptelea copil, din cei unsprezece ai familiei Eminovici. Tatăl, Gheorghe, provenea din răzeșii din satul Călinești, județul Suceava, mama, Raluca, era fiica stolnicului Iuraşcu din Joldeşti. În 1841, tatăl primește de la Mihail Sturza, domnitorul Moldovei, rangul de căminar. În 1849 cumpără jumătate din moșia Ipotești (din Botoșani), loc unde se naşte Mihai în data de 15 ianuarie 1850. Casa părintească ce avea livadă și tei imenși apare ulterior ca un motiv în opera sa. În copilărie, colinda pădurile cu o carte în mână: „Fiind băiet, păduri cutreieram / Și mă culcam ades lângă izvor”.

Din clasa a III-a primară urmează școala la Cernăuți 1858, unde îl are ca profesor și pe Aron Pumnul, un mare patriot, pe care Eminescu l-a admirat în mod deosebit. În 1869 tatăl său îl trimite la Viena, la Universitate, unde studiază cursuri de filozofie, istorie, drept, economie politică, anatomie. Din perioada studenției vieneze datează prietenia sa cu ardeleanul Ioan Slavici, prietenie datorata preocupărilor literare comune şi implicării celor doi în activitățile desfășurate de societățile studenților. Între 1860 și 1863 Eminescu frecventează Ober-Gymnasium din Cernăuți.

În 1863 revine la Ipotești. În 1864 intra ca practicant la tribunalul din Botoşani.

În 1865 îl găsim în Bucovina în gazdă la profesorul sau Aron Pumnul, ca îngrijitor al bisericii. La 12 ianuarie 1866 moare Aron Pumnul. În acel an, revista „Familia” îi publica lui Eminescu poezia „De-as avea”, însa Iosif Vulcan i-a schimbat numele din Eminovici în Eminescu.

În 1868, este angajat ca sufleor în trupa lui Mihail Pascali, care a pregătit pentru primăvara şi vara lui 1869 un turneu în Moldova: București – Galați – Iași – Cernăuți (în Bucovina) – Botoșani.

În anul 1869, pe întâi aprilie, Eminescu înființează împreună cu alți tineri cercul literar „Orientul”. La 29 iunie 1869, Cercul literar „Orientul” l-a desemnat pe M. Eminescu ca împreună cu Basarab și V. Dimitrescu (V.D.Păun) să culeagă folclor din Moldova, tânărul poet făcând atunci parte și din Societatea „Românismul”, condusă de B.P. Hasdeu.

Deși poseda atestatul de absolvire a liceului, școlile particulare nu aveau aprobarea examenelor de bacalaureat, absolvenții trebuind să se prezinte la comisiile de pe lângă liceele de stat. Pe 11 aprilie, la Viena, Eminescu se înscrie la Facultatea de filozofie ca student extraordinar, auditor, lipsindu-i bacalaureatul, face cunoștință cu Slavici.

În 1870 îl vizitează de Anul Nou pe fostul domnitor, Alexandru Ioan Cuza. Pe 15 aprilie publica în „Convorbiri literare” din Iași poezia „Venere si Madona”, iar pe 15 august, „Epigonii”. Povestea „Fat-frumos din lacrima” se tipărește în „Convorbiri literare” pe 1 și 15 noiembrie.

Pe 8 aprilie 1871, „România jună” și-a ales conducătorii: Slavici președinte și Eminescu bibliotecar.

In primăvara anului 1872, aflata la Viena pentru o perioada mai lunga de timp, Veronica Micle îl cunoaște pe Eminescu în cercul studenților romani. Societatea Junimea hotăraște acordarea unei subvenții lui Mihai Eminescu pentru a-si continua studiile la Berlin. Sosit la Berlin din luna octombrie 1872, Eminescu se înscrie ca student la Universitatea din Berlin, Facultatea de Filozofie. Frecventează cursuri de filozofie, filozofia științei și de istoria antica. Urmeaza printe altele cursurile lui Duhring (Logica si principiile filozofiei), Zeller (Istoria filozofiei), Lepsius (Monumentele Egiptului).

In 1874, Eminescu este numit director al Bibliotecii Universității din Iași; depune jurământul in aula Universitatii, in fata rectorului Stefan Micle. Participa la sedintele Junimii iesene, unde isi citeste creatiile literare. „Convorbiri literare” publica pe 1 decembrie 1874 „Împarat si proletar”. In 1875 Titu Maiorescu il numeste revizor scolar pe judetele Vaslui si Iasi.

În 1876, Eminescu primeste postul de corector si redactor la Curierul de Iasi”, pe care-l numea „foaia vitelor de pripas”. În acel an, l-a vizitat de multe ori pe Ion Creanga, iar „Convorbiri literare” i-a publicat: „Melancolie”, „Craiasa din poveste”, „Lacul”, „Dorinta”, „Calin”, „Strigoii”. In octombrie 1877 este chemat la „Timpul” in Bucuresti. Munca in redactie este istovitoare.

Activitatea literara a lui Eminescu se intinde pe mai mult de zece ani.

În anul 1879, Eminescu trimite la Iasi poezii care se publica în „Convorbiri literare”: „O, ramâi.”, „Freamat de codru”, „Revedere”. Pe 6 august moare stefan Micle, sotul Veronicai Micle.

În 1880 publica in „Convorbiri literare” poezia „O, mama.”.

Un an mai târziu, publica tot în „Convorbiri literare” „Scrisoarea a III-a”. Ciclul „Scrisorilor” se încheie cu publicarea „Scrisorii a IV-a”. Eminescu a lucrat la desavârsirea „Luceafarului” si la diverse forme din „Mai am un singur dor”.

În 1882, „Luceafarul” este publicat la „Junimea”.

În 1883 au aparut în „Familia”: „Adio”, „Ce e amorul”, „Pe lânga plopii fara sot.”, „si daca.”. Pe 4 iunie pleaca la Iasi. Îsi regaseste vechii prieteni: Ion Creanga si Miron Pompiliu. Eminescu da semne de ameliorare mintala. Pe 28 iunie boala izbucneste si este internat în sanatoriul doctorului sutu. Pe 20 octombrie, Eminescu este trimis de prieteni la Viena si internat în sanatoriul de la Ober-Dobling. Pe 21 decembrie apare la Socec volumul cu poeziile lui Eminescu având o scurta prefata semnata de Titu Maiorescu .

În 1884, domnul Obersteiner propune la 10 februarie sa faca o calatorie prin Italia. Pe 26 februarie, Eminescu paraseste sanatoriul si, însotit de Chibici, face o calatorie recomandata prin Italia. Soseste la Bucuresti pe 27 martie si pe 7 aprilie, Eminescu pleaca la Iesi.

În 1885, apare la Socec editia a doua a volumului de poezii, acu acelasi continut. „Convorbiri literare” i-a publicat „Soacra pe deal”. Pe 1 ianuarie 1886 publica „Dalia”(fragment).

În primăvara anului 1887, Eminescu pleacă la Botoșani, la sora sa, Henrieta, și este internat în spitalul local, Sfântul Spiridon. Se organizează în Iași comitete de ajutoare pentru întretinerea si îngrijirea poetului.

În 1888, Eminescu are dorința de a-și termina unele lucrări pe care își amintește ca le-a lăsat în manuscris. Veronica Micle vine la Botoșani și îl determina pe Eminescu sa se mute definitiv la Bucuresti, unde si pleaca pe data de 15 aprilie. Tipareste în „Româna libera” „Iconarii d-lui Beldiman”.

Pe 3 februarie 1889, Eminescu este internat la spitalul „Marcuta” din Bucuresti. În noaptea de 15 iunie, la ora trei, poetul moare în sanatoriul doctorului Şuţu. Corpul defunctului a fost depus pe 17 iunie în groapa, la umbra unui tei din cimitirul Bellu, Bucureşti.