Prefectul județului Botoșani, Sorin Cornilă, a efectuat astăzi o vizită de lucru la sediul Centrului Local Dorohoi al Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor.
A urmat apoi o întâlnire de lucru la care au participat Dorin Alexandrescu – primarul Municipiului Dorohoi, Comisar șef Costîn Tudor – Împuternicit șef al IPJ Botoșani, Inspector principal Sorin Stoleriu – Împuternicit Şef Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor.
Întâlnirea face parte din seria demersurilor întreprinse pentru identificarea unui spațiu nou pentru sediul Centrul Local Dorohoi al SPCRPCÎV.
Sorin Cornilă, prefectul județului Botoșani: ”Adresabilitatea este mare la acest centru local de la Dorohoi, care deservește aproximativ 90.000 locuitori cu vârsta mai mare de 16 ani din municipiul Dorohoi, orașul Darabani și 22 comune. De aceea ne dorim să creăm cele mai bune condiții pentru locuitorii județului și vom reuși acest lucru în cel mai scurt timp. Vom operaționaliza un spațiu nou, facilitând astfel accesul cetățenilor la operațiuni din domeniul înmatriculării vehiculelor, un lucru important pentru oamenii din această zonă.”
Începând cu data de 22.09.2020 a fost pus în aplicare la nivelul Instituției Prefectului Județul Botoșani prevederile Ordinului M.A.I.139/2020, privind înființarea centrului local suplimentar, în municipiul Dorohoi, unde se desfășoară activitățile de preluare a documentelor necesare tuturor operațiunilor din domeniul înmatriculării vehiculelor și eliberare a dovezilor înlocuitoare a certificatelor de înmatriculare precum și a plăcilor cu numere de înmatriculare sau provizorii , iar verificările necesare realizării acestor operațiuni și implementarea datelor aferente se efectuează la sediul principal al Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor Botoșani.
Activitatea centrului local suplimentar se desfășoară în zilele de marți și joi, în intervalul orar 09.30 – 14.30, fiind desemnat un lucrător de la compartimentul înmatriculări și evidența vehicule rutiere pentru prelucrarea documentelor de înmatriculare.
În cursul anului 2022 au fost depuse la Centrul Local Dorohoi un număr de 3.218 cereri pentru înmatricularea / transcrierea / radierea vehiculelor, autorizare provizorie, emitere duplicat certificat de înmatriculare și numere de înmatriculare, iar în primele 9 luni ale anului 2023 un număr de 2.851 astfel de cereri.
Informații suplimentare:
În perioada 01.01 – 31.12.2022 la nivelul Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor Botoșani au fost efectuate următoarele operațiuni în domeniul înmatriculării vehiculelor și emiterii permiselor de conducere :
- Număr total certificate de înmatriculare emise = 17.986
- Număr radieri = 291
- Număr autorizații provizorii emise = 895
- Număr permise de conducere emise = 14.587