Prefectul Dan Nechifor a condus astăzi ședința de fond funciar, unde s-au discutat și analizat aspecte importante legate de reconstituirea dreptului de proprietate. Pe agenda întâlnirii s-au aflat înscrierile și corectările necesare în anexe, soluționarea contestațiilor depuse și monitorizarea stadiului aplicării titlurilor executorii definitive.
Procesul de fond funciar este unul complex, iar fiecare etapă trebuie gestionată cu atenție pentru a asigura respectarea drepturilor cetățenilor. Este esențial ca toate documentele să fie actualizate corect, iar deciziile să fie aplicate fără întârzieri.
