Astăzi, în cadrul ședinței Colegiului Prefectural, condusă de prefectul Dan Nechifor, s-au analizat stadiul implementării obiectivelor din programul de guvernare la nivelul județului Botoșani și măsurile luate pentru menținerea ordinii publice.
Inspectoratul de Jandarmi Județean Botoșani a prezentat bilanțul misiunilor din 2024, subliniind că prioritatea strategică rămâne creșterea gradului de siguranță a cetățenilor.
Pentru menținerea ordinii publice, structurile MAI au desfășurat 2.983 de patrule mixte în colaborare cu IPJ Botoșani, intervenind atât în mediul urban, cât și în cel rural. De asemenea, 846 de patrule au fost constituite în zona unităților de învățământ, cu peste 1.700 de jandarmi implicați pentru protejarea elevilor și a personalului didactic.
Inspectoratul de Poliție Județean Botoșani a acționat în cadrul operațiunilor de tip “Blocada”, pentru prevenirea violenței și combaterea traficului și consumului de substanțe interzise. Prin aceste acțiuni, se urmărește descurajarea fenomenelor infracționale și asigurarea unui climat de siguranță publică în județ.
