Ședința Centrului Local de Combatere a Bolilor (CLCB)

Astăzi, a avut loc ședința Centrului Local de Combatere a Bolilor (CLCB), dedicată analizei situației privind evoluția pestei porcine africane la nivel județean, în contextul confirmării unui nou caz de pestă porcină africană la un mistreț găsit mort în data de 02.04.2025, în zona Pădurea Dersca, localitatea Dersca.
În cadrul întâlnirii, Direcția Sanitar-Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) a prezentat date actualizate referitoare la focarele confirmate și zonele afectate. Ca urmare a acestei situații, a fost transmis și aprobat un Plan de Măsuri detaliat, actualizat la data de 07.04.2025. Zona infectată, stabilită pe o rază de 8 km față de focarul identificat, cuprinde următoarele localități: Șendriceni și Pădureni (UAT Șendriceni), Loturi Enescu (UAT Dorohoi), municipiul Dorohoi, Hilișeu-Horia, Hilișeu-Crișan, Hilișeu-Cloșca și Corjăuți (UAT Hilișeu-Horia), Pomârla și Hulubești (UAT Pomârla), Dersca (UAT Dersca), Vițcani (UAT Cândești), Lozna și Străteni (UAT Lozna), precum și localități din Ucraina (în total 14 localități din 7 UAT).
Printre măsurile adoptate se numără dezinfecția imediată a exploatațiilor afectate și a zonelor limitrofe, intensificarea controalelor în trafic și în piețele agroalimentare, precum și supravegherea atentă a zonelor cu risc crescut de răspândire a bolii. Cetățenii sunt rugați să anunțe imediat medicul veterinar și autoritățile competente dacă observă semne ale bolii la animale, pentru ca intervenția DSVSA să fie cât mai rapidă și eficientă.
Având în vedere apropierea sărbătorilor pascale, prefectul județului, Dan Nechifor, solicită atât comercianților cât și populației să manifeste maximă responsabilitate, să respecte recomandările autorităților sanitar-veterinare și să evite achiziționarea de animale sau produse din surse neautorizate. Scopul acestor măsuri este de a proteja sănătatea publică și de a preveni răspândirea pestei porcine africane pe teritoriul județului Botoșani.