ACTIVITĂȚI DE VERIFICARE A MODULUI ÎN CARE SUNT RESPECTATE MĂSURILE IMPUSE ÎN CONTEXTUL COVID

Pentru prevenirea și combaterea infectării cu virusul Sars-Cov 2, sub autoritatea Instituției Prefectului, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani, împreună cu jandarmi, specialiști din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență și polițiști locali vor intensifica activitățile de verificare a modului în care se respectă prevederile Legii 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.

Activitățile vizează, în special, zonele aglomerate, agenții economici, precum și mijloacele de transport în comun.

Având în vedere noile măsuri, aplicabile începând cu 8 ianuarie a.c., activitățile forțelor de ordine integrează verificarea respectării prevederilor referitoare la portul măștii de protecție(de tip medical sau FFP2) respectarea programului de funcționare și a capacității de ocupare al operatorilor economici, restaurantelor, cafenelelor, precum și capacitatea de ocupare a acestora.

Totodată, va fi verificată respectarea obligației persoanelor de a face dovada, în condițiile date, a dovezii de vaccinare sau trecere prin boală.

De asemenea, agenții economici sunt instruți cu privire la modul de verificare a certificatelor verzi pe care cetățenii trebuie să-l prezinte, în momentul în care care doresc să intre în incinta localurilor.

Recomandăm tuturor cetăţenilor să păstreze distanțarea fizică, să poarte masca de protecție, să nu se expună la riscuri!