Informare de presa – 12 septembrie 2023

Instituția Prefectului – Județul Botoșani a întocmit raportul intermediar la o săptămână de la demararea controalelor pentru identificarea problemelor existente la nivelul instituțiile publice şi operatorilor economici care depozitează, transportă, distribuie, utilizează, comercializează carburanți, lubrifianți și produse derivate ale acestora, inclusiv gaz petrolier lichefiat (GPL) de pe raza județului Botoșani.

În această dimineață, prefectul județului Botoșani, Sorin Cornilă, a convocat o ședință de analiză a rezultatelor preliminare a verificărilor efectuate în perioada 1.09.2023 – 10.09.2023.

Verificările sunt efectuate de către echipe constituite prin ordin de prefect, fiind compuse din reprezentanți ai 11 instituții, respectiv: Inspectoratul pentru Situații de Urgență “Nicolae Iorga” al Județului Botoșani, Inspectoratul de Poliţie Județean Botoşani, Comisariatul Județean al Gărzii de Mediu Botoșani, Agenția Județeană pentru Protecția Mediului Botoșani, Agenția Teritorială ARR Botoșani, Inspectoratul Teritorial de Muncă Botoșani, CNCIR (Compania Națională pentru Controlul Cazanelor, Instalațiilor de Ridicat și Recipientelor sub Presiune S.A), Direcția Regională Antifraudă Fiscală Suceava, Biroul Vamal de Interior Botoșani, Inspecția de Stat pentru Controlul Cazanelor, Recipientelor sub Presiune și Instalațiilor de Ridicat Iași și Inspectoratul de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier Botoșani.

Operațiunile de control de la nivelul județului Botoșani se desfășoară în intervalul 01.09.2023-31.10.2023, sub coordonarea Instituției Prefectului – Județul Botoșani.

Conform raportului intermediar, în perioada 1 – 10 septembrie 2023 au fost efectuate 121 de verificări separate, de către instituțiile cu atribuții de control, la instituții publice/operatori economici care depozitează, transportă, distribuie, utilizează, comercializează carburanți, lubrifianți și produse derivate ale acestora, inclusiv GPL. Verificările s-au făcut la puncte de lucru. Este vorba despre 7 activități de verificare la instituții publice, 94 la operatori economici și 20 la mijloace de transport. Au fost constatate 142 de nereguli, disfuncționalități sau deficiențe. Acțiunile de control au fost efectuate separat de către fiecare instituție cu rol de control, conform planurilor de control specifice.

Menționăm cele mai importante nereguli constatate:

  • autorizații/avize/documente de funcționare/comercializare/transport expirate sau retrase/suspendate
  • lipsă autorizații/avize/documente de funcționare/comercializare/transport
  • instalații/rezervoare/recipiente depozitare/transport neomologate/neconforme
  • instalații/rezervoare/recipiente depozitare/transport amplasate ilegal
  • manipulare/utilizare necorespunzătoare/neconformă a instalațiilor/rezervoarelor/recipientelor de depozitare/transport

 

Au fost dispuse  48 de măsuri de remediere, iar 6 autorizații și-au pierdut valabilitatea.

Totodată, au fost aplicate 101 sancțiuni contravenționale, din care 62 de avertismente și 39 de amenzi. Valoarea totală a sancțiunilor contravenționale aplicate este de 296.150 lei.

Din totalul sancțiunilor contravenționale, 11 au fost aplicate de ISCTR, 9 de Garda Națională de Mediu, 64 de ISU Botoșani, 4 de IPJ Botoșani, 9 de ANAF și 4 de ITM.

” Procedurile de verificare și control se desfășoară în continuare, până la analizarea tuturor operatorilor economici care depozitează, transportă, distribuie, utilizează, comercializează carburanți, lubrifianți și produse derivate ale acestora, inclusiv GPL în județul Botoșani.” a declarat prefectul județului Botoșani, Sorin Cornilă.