Întâlnire de lucru privind campania ”Curățăm România”

Astăzi, la sediul Instituției Prefectului Județul Botoșani, în Sala Ștefan Luchian, a avut loc o întâlnire de lucru, organizată de prefectul județului Botoșani, Sorin Cornilă, la care au participat reprezentanți ai Agenției pentru Protecția Mediului Botoșani, Inspectoratului Școlar Județean Botoșani, Gărzii de Mediu Botoșani, Direcției Silvice Botoșani, Arii Naturale Protejate Botoșani, Sistemului de Gospodarirea Apelor Botosani și ai Instituției Prefectului.

În cadrul întâlnirii au fost stabilite obiectivele județene ale campaniei ”Curățăm România”, factorii implicați, a fost realizată o primă variantă a calendarului acțiunilor și au fost stabilite liniile de comunicare publică.

”A fost o primă întâlnire pe acest subiect, vor urma și altele, suntem implicați și îi invităm alături de noi pe toți primarii din județul Botoșani, pe reprezentanții tuturor instituțiilor publice, pe reprezentanții locali ai CFR și evident, pe toți botoșănenii gospodari”, a declarat prefectul județului Botoșani, Sorin Cornilă.

Următoarele acțiuni vor avea loc pe data de 11 aprilie 2022,  în zona Țiganca, în intervalul orar: 12:00 – 14:00, detalii se pot obține de la Ocolul Silvic Flămânzi, Telefon: 0231.552206 și D.N. 29C Horlăceni – Vf. Câmpului, punct întâlnire Canton Silvic Horlaceni, în intervalul orar: 09:00 – 11:00, detalii se pot obține de la Ocolul Silvic Dorohoi, Telefon: 0231.610190,  12 aprilie 2022,  în zona Trestioara, punct întâlnire intersecție Draxini, interval orar 10:00-12:00 și în zona Zăicești, punct întâlnire intersecție Lebădă, interval orar: 10:00-12:00, detalii se pot obține de la Ocolul Silvic Botoșani, Telefon: 0231.516261 și tot pe 12 aprilie 2022, în zona parcare ”Dealu Mare”, punct întâlnire parcare Dealu Mare, interval orar: 10:00-12:00, detalii se pot obține de la Ocolul Silvic Trușești, Telefon: 0231. 570231. Voluntarii sunt așteptați la aceste acțiuni și la cele viitoare.

Ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Barna Tanczos, a lansat luni Campania Naţională „Curăţăm România!”, care se adresează tuturor românilor, fiind prima campanie de acest fel, în care sunt implicate autorităţile centrale şi cele locale, precum şi asociaţiile de profil.

Campania a început luni, 4 aprilie, şi se va desfăşura până pe 4 mai, sub sloganul „Vrem o ţară fără deşeuri abandonate!”.

„Curățăm România!” este prima campanie de acest fel, în care sunt implicate autoritățile centrale și cele locale, asociațiile de profil, Asociațiile Municipiilor, Orașelor, Comunelor, instituțiile deconcentrate, societatea civilă.