Mesajul ministrului Afacerilor Interne, Lucian Nicolae Bode, cu ocazia Zilei Instituției Prefectului

Sărbătorim astăzi, 2 Aprilie, Ziua Instituției Prefectului, un bun prilej de a aprecia, încă o dată, rolul important pe care prefecții și instituțiile prefectului îl au în sistemul administrației publice românești.
Factor de echilibru în comunitate și garant al respectării legii, prefectul este cel care are datoria de a armoniza activitățile tuturor autorităților reprezentate la nivelul județului și de a găsi întotdeauna cele mai bune soluții pentru rezolvarea problemelor comunităților pe care le reprezintă.
Nu este o activitate ușoară, cu atât mai mult cu cât vorbim despre gestionarea unor situații care, de cele mai multe ori, afectează profund viața cetățenilor și bunul mers al treburilor din județ.
Fie că este vorba de situații de urgență generate de fenomene meteo periculoase sau de amenințări de ordine publică, fie că vorbim despre rezolvarea unor situații atipice, cum a fost gestionarea pandemiei de Covid-19 sau, mai recent, a situației generate de conflictul de la granița țării noastre, oamenii așteaptă din partea reprezentanților Guvernului în teritoriu dedicare, implicare și profesionalism!
Sunt 158 de ani de la prima menționare a instituției prefectului în legislația românească și, chiar dacă rolul prefectului a fost redefinit de-a lungul timpului, întotdeauna a ocupat o poziție de responsabilitate față de societate. Vorbim de tot atâția ani de tradiție în performanță și grijă față de ordinea de drept, premisă a unei societăți dezvoltate.
Este important ca fiecare dintre cei care ocupă aceste funcții de demnitate publică să înțeleagă rolul determinant pe care îl au și să se ridice la înălțimea așteptărilor celor care i-au învestit cu această responsabilitate, dar mai ales a celor în slujba cărora se află!
Contextul geopolitic actual solicită toată atenția aparatului de stat. Este important ca toate instituțiile cu atribuții în gestionarea crizei umanitare provocate de conflictul militar din Ucraina să acționeze coordonat pentru a avea un răspuns eficient și unitar.
Le doresc tuturor prefecților, subprefecților și angajaților instituțiilor prefectului din țară multă sănătate și putere de muncă! Este important să fie întotdeauna aproape de oameni și de nevoile acestora, pentru că doar așa vor putea să ia cele mai bune decizii pentru comunitate. Iar succesul acțiunilor lor se va reflecta în creșterea gradului de încredere a cetățenilor în instituțiile statului.