Mesajul Prefectului județului Botoșani, Sorin Cornilă, cu prilejul Zilei Instituției Prefectului

”Astăzi marcăm Ziua Instituției Prefectului. Această zi reprezintă un moment în care echipa noastră își reconfirmă angajamentul față de botoșăneni. Este o reafirmare a faptului că zilnic suntem la datorie și acționăm responsabil pentru ca viața locuitorilor județului Botoșani să fie una sigură și adaptată condițiilor perioadei pe care o traversăm. Ne străduim să fim cât mai aproape de botoșăneni, pentru a răspunde rapid și eficient nevoilor societății, dar în același timp ne propunem să fim un partener corect al instituțiilor deconcentrate și al primăriilor din județ. Tuturor celor care fac parte din echipa Instituției Prefectului – Județul Botoșani le urez La Mulți Ani și multă putere de muncă în serviciul public”

Informații suplimentare:

Ziua Instituţiei Prefectului este marcată în fiecare an, la 2 aprilie, începând cu anul 2019, dată la care, în anul 1864, a fost instituită, prin lege, noţiunea de „prefect”. Propunerea legislativă privind instituirea acestei zile, iniţiată de 9 deputaţi şi senatori, a fost respinsă de către Senat, la 14 martie 2018, dar adoptată de Camera Deputaţilor, for decizional, la 28 noiembrie 2018.

Noţiunea de „prefect” în România era întâlnită, potrivit expunerii de motive publicate pe site-ul www.cdep.ro, în Muntenia şi în Moldova înainte de Unirea Principatelor din 1859, dar pe atunci purta denumirea de „ispravnici de judeţe” sau „ispravnici administratori”, cea de „prefect” fiind instituită propriu-zis prin Legea comunală din 1 aprilie 1864 şi prin Legea pentru înfiinţarea consiliilor judeţene din 2 aprilie 1864. Instituţia Prefectului a avut un rol important în dezvoltarea României, atât din punct de vedere economic, cât şi cultural şi social.

Potrivit Legii nr. 340/2004, „prefectul este reprezentantul Guvernului pe plan local (…), garantul respectării legii şi a ordinii publice la nivel local”, care „conduce serviciile publice deconcentrate ale ministerelor şi ale celorlalte organe ale administraţiei publice centrale din subordinea Guvernului, organizate la nivelul unităţilor administrativ-teritoriale”. Instituţia prefectului este o instituţie publică cu personalitate juridică, cu patrimoniu propriu şi buget propriu. Structura organizatorică şi atribuţiile instituţiei prefectului au fost stabilite prin Hotărârea de Guvern nr. 460/2006 pentru aplicarea unor prevederi ale Legii nr. 340/2004 privind prefectul şi instituţia prefectului, cu modificările şi completările ulterioare. De asemenea, Legea nr. 161/2003 atribuie calitatea de înalt funcţionar public prefectului, subprefectului şi secretarului general al prefecturii.

Ziua Instituţiei Prefectului a fost instituită prin Legea 348/2018, potrivit căreia aceasta poate fi marcată de autorităţile administraţiei publice centrale şi locale, precum şi de instituţiile publice de cultură din ţară şi din străinătate prin organizarea de programe şi manifestări cu caracter cultural-ştiinţific dedicate recunoaşterii rolului şi meritelor Instituţiei Prefectului la dezvoltarea ţării din punct de vedere economic, cultural şi social.