Dat fiind ritmul de lucru de până acum, condițiile meteo și situația din teren, reprezentanții constructorilor ce modernizează drumul european ce leagă Botoșanii de Iași au avansat termene clare pentru următoarea perioadă. Așa cum au fost comunicate prefectului Dan Nechifor, prezent pe șantier miercuri, 29 septembrie, acestea anunță că până la sfârșitul lunii octombrie 2021 vor fi finalizate casetele laterale pe ambele părți ale drumului și va demara asfaltarea cu primul strat pentru protejarea lucrărilor pe timpul iernii și asigurarea siguranței circulației. Un al doilea termen este 15 noiembrie 2021, dată până la care podețele vor fi executate și deschise traficului, fără restricții, iar sectoarele cu sistem rutier nou vor fi finalizate și aduse la nivelul stratului asfaltic de bază. Unul din cele 9 poduri ale proiectului va fi dat în circulație pe suprastructura nouă până la sfârșitul lunii noiembrie pe banda dreaptă, iar cea stângă nu va fi demolată pe timpul friguros pentru evitarea restrucțiilor de circulație. În ceea ce privește spargerea și reciclarea dalelor de beton de pe drumul Târgu Frumos – Botoșani, lucrarea va face parte din etapa a II-a a proiectului, care ar putea să înceapă abia după 15 noiembrie, dacă vremea va permite execuția lucrărilor.
Prefectului Dan Nechifor i s-a comunicat că, până în momentul de față, în cele cca două luni, a fost realizat 7,8% din totalul lucrărilor de pe drumul de peste 71 de kilometri, din care cca 32 sunt pe teritoriul județului Botoșani.
Proiectul de modernizare include o secțiune transversală a drumului cu un profil de 2 benzi de circulație (2×3,5) și 2 acostamente cu lățimea de 1 m, având aceeași structură ca zona carosabilă, lățimea totală a platformei drumului fiind de 9 metri, la fel ca naționalul Botoșani-Ștefănești.
Soluțiile tehnice includ ranforsare, sistem rutier nou, dar și reciclarea sistemului rutier rigid existent, mai exact a dalelor de beton rămase încă de timpul regimului comunist. Pe lângă acestea, lista de lucrări mai cuprinde peste 99.000 de ml de șanțuri betonate și rigole carosabile, 59 de podețe noi și alte 48 reabilitate, 9 poduri, dintre care unul nou, aproape 3000 ml de trotuare, 12 parcări, amenajări de drumuri laterale, precum și o serie de lucrări de siguranța cicrulației, precum parapet metalic, indicatoare și marcaje rutiere.