Pregătiri pentru Ziua Armatei 2023

Reprezentantul Guvernului în teritoriu, Sorin Cornilă, a condus astăzi ședința tehnică de organizare a manifestărilor dedicate Zilei Armatei României care vor avea loc pe 25 Octombrie, la Monumentul Eroilor Botoșăneni din cel de-al Doilea Război Mondial.

La întâlnirea care a avut loc în Sala Ștefan Luchian din Palatul Administrativ au participat reprezentanții Primăriei Botoșani, Garnizoanei Botoșani, structurilor Ministerului Afacerilor Interne și Poliției Locale Botoșani.

În cadrul ședinței a fost pus la punct programul pregătirilor integrate pentru eveniment, cu sprijinul forțelor Ministerului Afacerilor Interne, modalitățile de sprijin și sarcinile delegate reprezentanților autorităților locale.

Manifestările dedicate Zilei Armatei Române vor fi organizate, miercuri, 25 octombrie la Monumentul Eroilor Botoșăneni din cel de-al Doilea Război Mondial, strada Cuza Vodă, începând cu ora 10:00.

Ceremonialul militar, la care sunt invitaţi să participe botoşănenii, se va încheia cu defilarea detașamentului de onoare.

Sorin Cornilă, prefectul județului Botoșani: ”Îi așteptăm pe botoșăneni alături de noi, miercuri, 25 octombrie, să-i sărbătorim împreună pe militarii români. Transmit tuturor cadrelor militare și specialiștilor civili aprecierea deosebită față de profesionalismul și dăruirea cu care își îndeplinesc zi de zi nobila misiune în slujba tuturor românilor.”