Principalele misiuni executate în sprijinul populației de structurile MAI, în acest sfârșit de săptămână

Intervențiile pompierilor botoșăneni în perioada Rusaliilor

Pompierii și salvatorii SMURD au fost la datorie și în weekendul prilejuit de sărbătoarea Rusaliilor pentru intervenția imediată la solicitările cetățenilor și gestionarea optimă a situațiilor de urgență, produse la nivel local.

Astfel, în zilele de sâmbătă și duminică au avut 51 de intervenții. Mare parte din misiunile gestionate de pompierii botoșăneni a constat în cazuri pentru acordarea primului ajutor calificat, ceea ce înseamnă 25 de astfel de situații.

S-a intervenit și pentru salvarea unei persoane dintr-o fântână și înlăturarea pericolului de incendiu în urma producerii unui accident rutier.

În urma ploilor abundente ce au căzut sâmbătă după-amiază și a vântului puternic, echipajele ISU Botoșani au fost solicitate să intervină în șapte situații de urgență. Este vorba de înlăturarea unor copaci doborâți de vânt, a unui paratrasnet, dar și a unor elemente din structura a două acoperișuri.

Toate evenimentele s-au produs în municipiul Botoşani si nu s-au soldat cu pagube materiale însemnate.

La aceste evenimente se adaugă patru activități de verificare a secției ATI de la Spitalul de Urgență Județean „Mavromati” Botoșani, nouă misiuni în sprijinul refugiaților, o misiune de asanare a unei fântâni, una pentru transportul unei persoane supraponderale și una pentru deblocarea ușii de acces într-un apartament unde o persoană avea nevoie de îngrijiri medicale de urgență.

Totodată, pompierii au asigurat măsurile de prevenire a unei situații de urgență pe timpul aterizării/decolării elicopterului SMURD.

Cea mai dificilă intervenție a fost cea pentru salvarea unei femei dintr-o fântână adâncă de aproximativ șase metri. Evenimentul s-a înregistrat în comuna Mileanca duminică, la prânz. La fața locului au ajuns pompierii din cadrul Punctului de Lucru Darabani, cu accesorii specifice, dar și un echipaj din cadrul Detașamentului de Pompieri Dorohoi, care se întorcea din misiune de la Rădăuți Prut. Unul dintre salvatori a coborât în fântână și, ajutat de colegi, a reușit să o aducă pe femeie la suprafață. Aceasta era în hipotermie, dar conștientă. A fost preluată de echipajul Serviciului Județean de Ambulanță aflat la fața locului și transportată la spital pentru îngrijiri medicale de specialitate.

În continuare, pompierii militari rămân mobilizați, 24 de ore din 24 pentru gestionarea operativă a situaţiilor de urgenţă şi acordarea primului ajutor medical specializat persoanelor aflate în dificultate.

Nu uitați! Informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență pot fi obținute prin accesarea platformei naționale de pregătire în situații de urgență  https://fiipregatit.ro

 

În minivacanța prilejuită de sărbătoarea Rusaliilor, peste 250 de polițiști s-au aflat, în medie, zilnic, la datorie, pentru asigurarea ordinii și liniștii publice și pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale.

Totodată, polițiștii rutieri, împreună cu cei din cadrul Biroului de Combatere a Criminalității Organizate au acționat în stradă, pentru depistarea persoanelor care conduc sub influența alcoolului sau a substanțelor psihoactive.

Activitățile au avut atât rol de prevenire, cât și de combatere a unor astfel de fapte.

În cadrul activităților desfășurate pe raza întregului județ au fost aplicate 50 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 70.000 de lei, 3 dintre acestea fiind aplicate reprezentanților unor societăți comerciale, pentru nerespectarea prevederilor legale privind paza obiectivelor.

De asemenea, au fost constatate 6 infracțiuni de conducere fără permis și conducere sub influenta alcoolului, 3 infracțiuni de deținere de droguri de risc, fără drept, pentru consum propriu și doua infracțiuni de conducere sub influența substanțelor psihoactive.

Tot în aceste zile, pe drumurile din județ, s-au produs 4 accidente rutiere, dintre care un accident mortal. În două dintre cazuri, conducătorii auto se aflau sub influența băuturilor alcoolice.

 

Pe tronsonul de drum pe care s-a produs accidentul mortal, în data de 11 iunie, respectiv pe DN 29 D, în afara localității Stăuceni, politstii rutieri au surprins, in aceeași zi, un autoturism condus de un tânăr de 22 de ani, din municipiul Botoșani, care rula cu o viteza de 208 km/h. Acesta a fost sancționat contravențional cu amendă de peste 1.300 de lei și i-a fost suspendat dreptul de a conduce pentru o perioadă de 90 de zile.

Reamintim faptul, că în această zonă, viteza este limitată temporar la 60 de km/h.

Astfel de activități de prevenire și de combatere a faptelor antisociale vor fi continuate și astăzi, sunt organizate acțiune și filtre rutiere pe raza întregului județ, așadar, vă recomandăm să respectați prevederile legale pentru a nu fi implicați în evenimente nedorite.

 

În acest sfârșit de săptămână, jandarmii au avut o prezență activă în cadrul dispozitivelor de ordine și siguranță publică, dar și în misiunile de pază și protecție instituțională a celor 18 obiective aflate în competența Inspectoratului de Jandarmi Județean Botoșani.

Misiunile executate împreună cu polițiștii botoșăneni și independent s-au finalizat cu aplicarea a a aproximativ 50 de sancțiuni contravenționale, valoarea amenzilor depășind suma de 6000 de lei.

Majoritatea sancțiunilor au fost aplicate pentru fapte de tulburare a ordinii și liniștii publice, precum și pentru nerespectarea legislației privind pescuitul și acvacultura în habitatele piscicole naturale ale județului.

În această dimineață, efectivele inspectoratului au luat toate măsurile necesare pentru asigurarea unui climat de ordine și siguranță  cu prilejul sărbătoririi hramurilor la trei mănăstiri și biserici, nefiind înregistrate incidente pe timpul desfășurării acestora.

 

La nivelul Poliției de Frontieră au fost dispuse măsuri de fluidizare a traficului în punctele de trecere a frontierei de pe raza județului nostru, fără a fi înregistrate evenimente deosebite.

In perioada 10-13 iunie prin cele două puncte de trecere au efectuat formalitățile de control peste 9500 persoane, cetățeni români și străini și aproximativ 3000 mijloace de transport.

In continuare recomandăm participanților la trafic să utilizeze toate punctele de trecere și să verifice situația traficului prin aplicația trafic online care poate fi accesată pe site-ul instituției noastre.