Astăzi, la sediul Instituției Prefectului – Județul Botoșani, în sala Ștefan Luchian, a avut loc ședința operativă a Comisiei de implementare a programului pentru școli al României în județul Botoșani.
La întâlnirea convocată de prefectul județului Botoșani, Sorin Cornilă, au participat reprezentanți ai Consiliului Județean Botoșani, Inspectoratului Școlar Județean, Direcției de Sănătate Publică Botoșani, Direcției Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Botoșani, Administrației Județene a Finanțelor Publice Botoșani, Oficiului Județean pentru Protecția Consumatorilor Botoșani și Direcției pentru Agricultură Județeană Botoșani.
Sorin Cornilă, reprezentantul Guvernului în teritoriu: ”Programul pentru școli al României are două componente: acordarea gratuită pentru preşcolarii din grădiniţele cu program normal de 4 ore de stat autorizate/acreditate şi particulare acreditate şi pentru elevii din învăţământul primar şi gimnazial de stat şi particular, precum şi pentru preşcolarii şi elevii incluşi în învăţământul special, de fructe şi legume proaspete, de lapte şi produse lactate şi de produse de panificaţie în limita unei valori zilnice și finanţarea măsurilor educative care însoţesc distribuţia fructelor, legumelor, laptelui şi produselor lactate. Scopul nostru este ca elevii să primească produse sănătoate, programul să funcționeze eficient și totodată să încurajăm producătorii locali să participe. Am propus să se ofere o atenție mai mare la calitatea produselor și o consistență mărită a măsurilor educative care însoţesc distribuţia fructelor, legumelor, laptelui şi produselor lactate.”
În cadrul ședinței, s-a hotărât ca în cadrul Programului pentru Școli al României, pentru o alimentație sănătoasă și echilibrată, elevii din Botoșani să primească 2 porţii de fructe şi/sau legume, 3 porţii de lapte, 2 porţii de produse lactate şi 5 porţii de produse de panificaţie.
Resursele financiare necesare Programului pentru şcoli al României ce va fi implementat la nivel naţional în perioada 2023-2029 se asigură de la bugetul de stat din sume defalcate din taxa pe valoarea adăugată, repartizate pe judeţe şi municipiul Bucureşti prin anexă la legile bugetare anuale, şi din fonduri externe nerambursabile, prin bugetul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, de la capitolul 83.01 „Agricultură, Silvicultură, Piscicultură şi Vânătoare” pentru cadrul financiar 2023-2029, reprezentând sprijin financiar din Fondul European de Garantare Agricolă.