Gestionarea situației persoanelor venite din Ucraina
De la începutul conflictului din Ucraina, au ajuns pe teritoriul României, prin Punctele de Trecere a Frontierei de la Rădăuți-Prut și Stânca, în total, 34.561 de cetățeni ucraineni și 7.982 vehicule.
Prin Punctul de Trecere a Frontierei Rădăuți-Prut, au intrat în România 18.158 de persoane și 4.573 de vehicule.
Prin Punctul de Trecere a Frontierei Stânca, au intrat în România 16.403 de persoane și 3.409 vehicule.
Având în vedere numărul mare de persoane care au sosit pe teritoriul țării noastre, una din primele decizii luate a fost operaționalizarea Centrului Județean de Coordonare și Conducere a Intervenției, care funcționează la nivelul Instituției Prefectului Judeţul Botoşani, locul de unde se coordonează în mod eficient toate informațiile despre cazarea cetățenilor ucraineni, donații, solicitări de sprijin transport și relaționarea cu societatea civilă. Pentru promovarea numerelor de telefon de suport, au fost realizate mai multe elemente grafice, campanii și comunicări publice.
În intervalul 24.02.2022 – 06.03.2022, reprezentanții structurilor care activează în cadrul CJCCI, au răspuns la peste 2.500 de apeluri telefonice.
În această perioadă, au fost operaționalizate la nivelul județului Botoșani, cu tot ce este necesar, un număr de 1.605 locuri de cazare, în 31 de locații, din localitățile Șendriceni, Vlădeni, Dersca, Bucecea, Cândești, Cordăreni, Cristinești, Curtești, Darabani, Dorohoi, George Enescu, Havârna, Hudești, Manoleasa, Mihai-Eminescu, Mihăileni, Mihălășeni, Mitoc, Păltiniș, Rădăuți-Prut, Săveni și Ștefănești.
În cazul în care situația o va impune, sunt în rezervă alte 2.077 de locuri de cazare, disponibile în 35 de locații.
La acestea, se adaugă 728 de locuri oferite de ONG-uri și parohii și 330 locuri la persoane fizice, aflate în evidența autorităților.
La eforturile de sprijinire a cetățenilor sosiți din zona de conflict au contribuit și unitățile de tip hotelier din județul nostru cu un număr de 956 de paturi.
În intervalul 24.02.2022 – 06.03.2022, au fost cazate în spațiile de cazare temporară operaționalizate la nivelul județului Botoșani, de către autorități, 6.937 de persoane venite din Ucraina.
Peste 9560 de persoane s-au odihnit, cel puțin o noapte, în unitățile hoteliere din județ și alte câteva mii în locurile puse la dipoziție de persoanele fizice și ONG-uri.
În spațiile amenajate în localitățile aflate la limita cu județul Suceava au fost cazate, inclusiv, persoane care au ajuns în România prin Punctul de Trecere a Frontierei Siret.
Pentru furnizarea raspunsului eficient în sprijinul autorităților din zonele de graniță și implicit a cetățenilor ucraineni veniți în România, în cursul zilei de 2 martie 2022 a fost instalată o tabără mobilă în municipiul Dorohoi, pe Stadionul 1 Mai.
Unitatea mobilă, formată din 30 de corturi, este pregătită să asigure cazarea temporară a 201 de cetățeni sosiți din zona de conflict. Până în prezent nu s-a impus cazarea persoanelor, tabăra reprezentând o rezervă la dispoziția autorităților.
Prefectul județului Botoșani, Sorin Cornilă organizează zilnic, cu șefii structurilor MAI, DSP si DSV, ședințe operative în care se analizează informațiile și se iau decizii.
În această perioadă, Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Botoșani sub coordonarea domnului prefect, Sorin Cornilă, s-a întrunit de patru ședințe și a adoptat nouă hotărâri.
La misiunile de gestionare a situației generate de conflictul din Ucraina, au fost și sunt implicate, 12 instituții și structuri. Este vorba despre Instituția Prefectului, Inspectoratul pentru Situații de Urgență, Inspectoratul de Poliție Județean, Poliția de Frontieră, Inspectoratul Județean de Jandarmi, Serviciul Vamal, Serviciul Județean de Ambulanță, Direcția de Sănătate Publică, Serviciul Pașapoarte, Biroul Județean de Imigrări, Direcția Sanitar Veterinară și Pentru Siguranța Alimentelor precum și militari din cadrul Ministerului Apărării Naționale.
În această perioadă, în Punctele de Trecere a Frontierei, de la Rădăuți-Prut și Stânca, 315 polițiști de frontieră au desfășurat activități la controlul documentelor și oferirea de suport cetățenilor ucraineni care au intrat în țară. Totodată, peste 1.530 de polițiști de frontieră au asigurat supravegherea frontierei de stat pe raza județului Botoșani.
În aceeași perioadă, zilnic, peste 100 de polițiști au fost angrenați în activități de menținere a ordinii și liniștii publice în proximitatea punctelor de trecere a frontierei și a unităților de cazare.
De asemenea, au fost organizate filtre rutiere pentru verificarea legalității transportatorilor și pentru asigurarea unui climat de siguranța rutieră pe traseele de deplasare dintre punctele de frontieră și unitățile de cazare.
Zilnic, în medie, 40 de jandarmi au efectuat misiuni, atât în sistem integrat, cât și independent, de menținere a ordinii și liniștii publice în proximitatea punctelor de trecere a frontierei și a unităților de cazare, misiuni de verificare și misiuni de îndrumare a persoanelor provenite din Ucraina, precum și misiuni în sprijinul polițiștilor de frontieră, în zona de competență a Poliției de Frontieră Botoșani.
Zilnic, de pe 24 februarie, 82 de pompieri au lucrat în sprijinul cetățenilor veniți din zona de conflict. La Rădăuți Prut și Stânca au fost operaționalizate două puncte de comandă, fiind montate 13 corturi pentru reprezentații societății civile care doresc să sprijine cetățenii sosiți din Ucraina cu apă, alimente, medicamente și alte articole de primă necesitate. Două echipaje SMURD sunt prezente, permanent, în cele două puncte de trecere a frontierei pentru a acorda ajutor medical, la nevoie. Pompierii sunt implicați și în îndrumarea ucrainenilor pentru a găsi cazare, în transportul și distribuirea alimentelor. Totodată, au asigurat sprijin logistic pentru operaționalizarea spațiilor de cazare temporară.
Pe lângă aceste misiuni specifice, efectivele Ministerului Afecerilor Interne desfășoară și misiuni curente, conform atribuțiilor fiecărei structuri în parte.
În ceea ce privește comunicarea publică, a fost constituit la nivelul Instituției Prefectului, Centru Județean de Comunicare, ce funcționează după principiul ”Vocii Unice”. Rolul centrului este de a informa permanent, în mod obiectiv și transparent, cetățenii despre activitățile desfășurate în vederea gestionarii eficiente a acestei situații de criză. Centrul este abilitat să ofere înformații reprezentanților instituțiilor media și societății civile. Centru Județean de Comunicare este format din purtătorii de cuvânt ai Instituției Prefectului, ISU, IJJ, IPJ și Poliției de Frontieră. În această perioadă, au fost remise presei, mai multe informări, comunicate și au fost acordate declarații și intervenții în direct, televiziunilor și radiourilor, românești și internaționale.
Au fost realizate un număr de 10.000 de pliante cu informații importante pentru cetățenii din Ucraina care sosesc în România (în limbile ucraineană și engleză). Refugiații ucrainieni au primit, astfel, informații utile privind accesul în România, accesul pe piața muncii, accesul la serviciile medicale sau pașii necesari pentru obținerea statutului de azilant.
În această perioadă au ajuns la Botoșani cinci tiruri/camioane cu produse de strictă necesitate, produse de îngrijire, jucării, alimente neperisabile și aproximativ 300 de saltele. Totodată, s-au primit 15 donații directe oferite de societatea civilă și ONG-uri din Botoșani și țară. Produsele au fost depozitate în spații puse la dispoziția CJSU de Primăria Botoșani. Donațiile sunt gestionate de Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Botoșani, sub coordonarea CJCCI.
” În calitate de prefect, reprezentant al guvernului în județul Botoșani și coordonator al Comitetelui de Conducere si Coordonare a Interventiei, structura interinstituţională destinată asistării decizionale a CJSU şi coordonării acţiunilor de intervenţie asociate situaţiilor de urgenţă produse sau care au efect pe teritoriul judeţului, am planificat in detaliu, am organizat spatiile de cazare si am pregatit județul Botoșani pentru preluarea fluxului de refugiati, pe măsura resurselor disponibile. M-am deplasat și am evaluat fiecare locație în parte, activitatea desfașurată în cele două puncte de trecere și activitatea organismelor implicate în gestionarea acestei situații. Zilnic ne pregătim și operaționalizăm noi locuri de cazare,” a declarat prefectul județului Botoșani, Sorin Cornilă.
#misiunipermanente #solidaritatefaragranite #RomaniaStandsforUkraine