Prefectul județului Botoșani, Sorin Cornilă, a convocat, în această dimineață, o ședință operativă cu șefii structurilor MAI din județul Botoșani.
La întălnirea de lucru au participat Comisar șef Costîn Tudor – Împuternicit șef al IPJ Botoșani, colonel Decebal Muraru – Inspector Sef al ISU Botoșani, Comisar șef de poliție Valeriu Harabulă – șef al Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Botoșani și Colonel Cristian Boariu – Inspector şef al Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Botoşani.
În cadrul ședinței au fost trecute în revistă evenimentele cu participare numeroasă care vor avea loc în următoarea perioadă și prezentate măsurile care vor fi dispuse pentru asigurarea unui climat de ordine și siguranță publică în județul Botoșani.
Structurile MAI vor continua acțiunile de prevenire a faptelor antisociale cu violență, a traficului și consumului ilicit de droguri. O atenție sporită se acordă unităților de învățământ, echipajele de ordine publică acționează, în sistem integrat, pentru ca siguranța elevilor și a cadrelor didactice să nu fie afectată de producerea unor incidente nedorite, atât în cadrul instituțiilor de învățământ preuniversitar, cât și pe traseele de deplasare ale elevilor.
”Structurile MAI acționează permanent în teren, pe toate liniile de activitate, așa cum este normal, sunt prezente pentru a preveni faptele antisociale și pentru a descuraja elementele infracționale. Oamenii trebuie să se simtă protejați. De asemenea, astăzi am discutat și despre organizarea manifestărilor publice dedicate sărbătoririi Zilei Naționale a României.” a declarat prefectul județului Botoșani, Sorin Cornilă.