Elevii clasei a II-a B de la Școala Gimnazială Nr. 7 Botoșani, însoțiți de doamna profesor Cristina Surdu au fost astăzi oaspeții Instituției Prefectului – Județul Botoșani.
Reprezentantul Guvernului în teritoriu, Sorin Cornilă i-a condus prin sălile de ședințe și cabinetul prefectului și le-a prezentat copiilor activitatea instituției, rolul pe care îl are Instituția Prefectului la nivel județean, le-a vorbit despre colaborarea cu celelalte instituții, despre simbolurile statului român și a răspuns întrebărilor adresate de vizitatori.
La finalul vizitei, Sorin Cornilă le-a oferit elevilor câte o insignă cu drapelul național.
Sorin Cornilă: ”A fost una dintre acele vizite care-ți rămân în memorie. M-au impresionat copiii pentru că au avut foarte multă energie, au adresat foarte multe întrebări despre activitatea și rolul prefectului, despre cum îi pot ajuta instituțiile pe cetățeni, despre cum se alege președintele României. Suntem mereu alături de elevii botoșăneni și încercăm să avem cât mai des astfel de acțiuni.”
Activitatea face parte din cadrul săptămânii ”Școala Altfel” 2023.